Glanda tiroidă este o glandă endocrină nepereche, localizată în regiunea anterioară a gâtului, sub laringe, având forma unui fluture. Ea secretă hormonii tiroxina (T4) și triiodotironina (T3), implicați în reglarea metabolismului energetic, a temperaturii corporale, a ritmului cardiac și a proceselor de creștere și dezvoltare. Activitatea sa este controlată de hormonul tireotrop (TSH), secretat de hipofiză, printr-un mecanism de feedback negativ.
Tulburările tiroidiene pot fi funcționale, manifestate prin hipotiroidism (deficit hormonal) sau hipertiroidism (exces de hormoni), ori structurale, cum sunt gușa și nodulii tiroidieni. O categorie importantă de cauze o reprezintă mecanismele autoimune, în care sistemul imunitar produce anticorpi îndreptați împotriva propriilor structuri tiroidiene.
Evaluarea completă a funcției tiroidiene și a eventualelor procese autoimune se bazează pe determinarea următorilor markeri serici:
- TSH (hormon tireotrop): marker primar pentru aprecierea funcției tiroidiene; valorile crescute indică hipotiroidism, iar scăzute – hipertiroidism.
- FT4 (tiroxina liberă): hormon activ care reflectă secreția tiroidiană efectivă; se determină împreună cu TSH pentru o evaluare precisă.
- FT3 (triiodotironina liberă), T3 total și T4 total: oferă informații suplimentare despre conversia periferică a hormonilor tiroidieni și starea metabolică.
- ATPO (anticorpi anti-peroxidază tiroidiană): marker sensibil al autoimunității tiroidiene, pozitivi în majoritatea cazurilor de tiroidită autoimună.
- Tg (tiroglobulina): proteină produsă de celulele foliculare tiroidiene, precursor al hormonilor T3 și T4; utilizată și ca marker tumoral în monitorizarea pacienților cu cancer tiroidian diferențiat.
- Anti-Tg (anticorpi anti-tiroglobulină): indică prezența unei reacții autoimune împotriva tiroglobulinei și pot interfera cu măsurarea Tg serice.
Determinarea markerilor tiroidieni pe analizoarele de imunologie produse de Beckman Coulter
În laboratoarele moderne, markerii tiroidieni sunt determinați utilizând platforme automatizate de imunologie, precum Access 2 și DxI 600/ 800/ 9000, bazate pe tehnologia chemiluminiscenței cu particule paramagnetice.
Echipamentele Access 2 și DxI 600/800/9000 permit analiza completă a profilului tiroidian – TSH, FT4, FT3, T3, T4, Tg, Anti-Tg și ATPO – într-un flux de lucru complet automatizat.
Testele Access TSH (3rd IS), Access Free T4, Access Free T3, Access TPO Antibody, Access Thyroglobulin Antibody II și Access Thyroglobulin sunt validate clinic pentru diagnostic și monitorizare, oferind acuratețe și reproductibilitate ridicată.
Echipamentele Beckman Coulter se remarcă prin stabilitate analitică, control intern al calității și timp redus de procesare, permițând laboratorului obținerea de rezultate rapide și standardizate.